Paisie Aghioritul

"Cunosc din experienta ca in viata aceasta oamenii se impart in doua categorii. O a treia categorie nu exista; oamenii apartin fie uneia, fie celeilalte. Cei din prima categorie se aseamana cu mustele. Principala caracteristica a mustei este sa fie atrasa de mizerie. De exemplu, cand o musca se afla intr-o gradina plina cu flori cu miresme minunate, ea le va ignora si se va aseza pe o mizerie pe care o va intalni pe jos. Va incepe sa zboare de jur imprejur si se va simti confortabil in mirosul urat. Daca musca ar putea sa vorbeasca, si am ruga-o sa ne arate un trandafir in gradina, ne-ar raspunde: Nu cunosc ce este acela un trandafir. Cunosc numai unde poti gasi gunoi, toalete si mizerie. Sunt unii oameni care se aseamana mustelor. Acestia au invatat sa gandeasca negativ si intotdeauna privesc spre lucrurile rele in viata, ignorand si refuzand prezenta lui Dumnezeu.

Cealalta categorie este asemenea albinei a carei caracteristica principala este sa caute intotdeauna ceva parfumat si delicat pe care sa se aseze. Cand o albina se afla intr-o camare plina cu mizerie dar in care se gaseste si ceva dulce intr-un colt, ea va ignora mizeria si se va aseza pe acel lucru dulce. Acum, daca am intreba albina sa ne arate unde se afla gunoiul, ne va raspunde: "Nu stiu. Va pot spune numai puteti intalni florile, dulciurile, mierea si zaharul; cunoaste numai lucrurile bune in viata si ignora raul”. Aceasta este cea de-a doua categorie de oameni care au gandire pozitiva. Ei intotdeauna incearca sa acopere raul pentru a-i proteja pe semenii lor. Din contra, oamenii din prima categorie incearca sa prezinte raul si sa-l aduca la suprafata.

Cand cineva vine la mine si incepe sa-i acuze pe altii, punandu-ma intr-o situatie dificila, le dau acest exemplu. Apoi, le spun sa se decida carei categorii doresc sa apartina, pentru a gasi oameni de acelasi fel cu care sa comunice”.

Sf. Teofan Zavoritul - Cuvinte de folos duhovnicesc

 “Ca sufletul să se înalţe către Dumnezeu şi să rămână cu el necontenit, trebuie în primul rând ca, de-a lungul întregii zile, să strigăm cât mai des spre Domnul cu fraze scurte, potrivit nevoii sufletului şi împrejurărilor în care ne aflăm. De pildă, când începi ceva, zi: “Binecuvântează, Doamne“; când sfârşeşti o treabă, zi: “Slavă Ţie, Doamne!” – şi nu numai cu limba, ci şi cu simţământul inimii. Scoate capul vreo patimă? Zi: “Mântuieşte, Doamne, că pier”; vine întuneric de gânduri tulburătoare? Strigă: “Scoate din temniţă sufletul meu”. Te atrage păcatul spre nedreptate? Roagă-te: “Arată-mi, Doamne, calea” sau “Nu da spre tulburare picioarele mele”. Păcatele te apasă şi te mână la deznădejde? Strigă cu glasul vameşului: “Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”. Şi tot aşa, potrivit fiecărei situaţii. Sau pur şi simplu zi mai des: “Doamne, miluieşte; Stăpână de Dumnezeu Născătoare, miluieşte-mă; îngere al lui Dumnezeu, păzitorul meu cel sfânt, apără-mă” sau strigă lăuntric cu oarecare alte graiuri de rugăciune. Străduieşte-te doar să strigi astfel cât mai des, făcând tot ce e cu putinţă ca strigătele acestea să iasă din inimă, ca rupte din ea. Dacă vom face aşa, vom avea dese înălţări gândite spre Dumnezeu din inimă, iar această îndesire ne va împărtăşi şi deprinderea de a vorbi cu Dumnezeu.

Pentru ca sufletul să înceapă a striga astfel, trebuie să-l silim însă mai înainte a întoarce întru slava lui Dumnezeu totul, orice lucrare a sa, de la cea mai mare la cea mai mică. Acesta e al doilea mijloc prin care învăţăm sufletul să se întoarcă mai des în timpul zilei spre Dumnezeu – căci dacă ne vom face lege din porunca apostolică de a face totul întru slava lui Dumnezeu, chiar când mâncăm sau bem (1 Cor. 10, 31), negreşit ne vom aminti de Dumnezeu orice am face, şi ne vom aminti de El nu oricum, cu teama de a face vreun lucru nedrept şi de a-L jigni pe Dumnezeu cu gândul, cu cuvântul sau cu fapta. Asta ne va şi face să ne întoarcem spre Dumnezeu cu frică şi să cerem de la El ajutor şi înţelepţire.

Dar ca sufletul să facă toate întru slava lui Dumnezeu, el trebuie dispus spre asta de dimineaţa devreme, chiar de la începutul zilei, când omul iese la lucru şi la lucrarea sa până seara. Această dispoziţie se face prin cugetarea la cele dumnezeieşti. Acesta este al treilea mijloc de a deprinde sufletul cu deasa întoarcere către Dumnezeu: cugetarea evlavioasă la însuşirile şi la lucrările dumnezeieşti, la scopul cunoaşterii lor şi la îndatoririle pe care le aşează ele asupra noastră, cugetarea la bunătatea, dreapta judecată, atotputernicia, omniprezenţa, atotştiinţa lui Dumnezeu, la faptul că El este Ziditorul şi Purtătorul nostru de grijă, la iconomia mântuirii întru Domnul Iisus Hristos, la harul şi la cuvântul lui Dumnezeu, la Sfintele Taine, la Împărăţia Cerurilor. La oricare dintre aceste lucruri ai începe să cugeţi, cugetarea va umple negreşit sufletul de un simţământ evlavios faţă de Dumnezeu. [...]

(din “Rãspunsuri la întrebãri ale intelectualilor“)

Parintele Porfirie

 Cateva cuvinte de folos de la parintele Porfirie cititi aici

Frumos

O intimplare postata pe un site de stiri care m-a impresionat aici

Despre post

"Aşadar, sufletul vă este tare strâmtorat! Îl va încălzi Domnul şi se va lărgi. Răbdarea, predarea totală în mâinile lui Dumnezeu şi aşteptarea hotărârilor Lui sunt cei mai buni călăuzitori ai vieţii noastre. Iar rugăciunea este atmosfera în care trebuie să trăim şi să respirăm. Totul este aici. Este mai bine să ne mişcăm puţin câte puţin, decât în salturi. Staţi şi aşteptaţi. Dar iată că vine şi postul: Să postim, fraţilor, cu o postire plăcută. Vai, când postul nu ne este plăcut nici nouă, nici lui Dumnezeu! Cât de neputincioşi am devenit! Şi toate acestea, pentru că ne socotim drepţi… Păcătosul nu se va cruţa pe sine; iar când îşi va simţi păcătoşenia, atunci să te ţii, trup păcătos!"

Sfântul Teofan Zăvorâtul - Învăţături şi scrisori despre viaţa creştină