Cuvinte de folos pentru azi

Cum trebuie să-mi trăiesc viaţa?

Să-ţi trăieşti viaţa aşa: când te scoli din somn, să-I mulţumeşti şi să te rogi lui Dumnezeu. Când vii de la biserică, să citeşti dintr-o carte ceva spre folosul sufletului tău, apoi să te apuci de lucru. După ce ai lucrat destul, să te rogi din nou. După ce te-ai rugat, să citeşti iar, şi să te apuci iar de lucru. Şi aşa să faci totul pe rând - să te rogi, să citeşti, să lucrezi.
Dar şi la lucru, şi în osteneli, să-ţi ridici mintea ta la Hristos, să te rogi Lui, ca El să te miluiască şi să te ajute. Dacă vei face totul aşa, pe rând, atunci faţă de toate - şi faţă de citire, şi de rugăciune, şi de lucru - vei avea tragere de inimă şi sârguinţă.
Schimbarea provoacă tragerea de inimă şi sporeşte râvna... Să pomeneşti deseori moartea, judecata lui Hristos şi veşnicia. Cu aceste gânduri, ca şi cu un bici, se alungă tristeţea şi plictiseala. (Sfântul Tihon de Zadonsk)

(1000 de întrebări şi răspunsuri despre viaţa duhovnicească - Alcătuite pe baza operelor Sfinţilor Părinţi şi ale nevoitorilor bunei credinţe, Editura Cartea Ortodoxă, p. 46)

www.doxologia.ro

Lucrurile mici duc întotdeauna la lucrurile mari

"Începe să ții poruncile, mai întâi cele care se referă la lucrurile mici, ca să le poți ține și pe cele care se referă la lucrurile mari. Lucrurile mici duc întotdeauna la lucrurile mari. Începe cel puțin să ții porunca postului de miercurea și de vineri, sau porunca a zecea din Decalog, în care se vorbește de gândurile și poftele rele, și vei putea ține toate poruncile, iar cine este necredincios în cele mici rămâne necredincios și în cele mari."

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Viața mea în Hristos, Editura Sophia, București, 2005, p. 34)

www.doxologia.ro

Slujba arhiereasca la Biserica "Vovidenia" Botosani

Sambata 7 iunie, de Mosii de Vara, o slujba arhiereasca (neasteptata pentru mine)  la Biserica "Vovidenia" prilejuita de implinirea a 180 de ani de la ctitorirea lacasului de cult.

Un cuvant de invatatura deosebit al parintelui mitropolit:

 „Orice lucru necuvenit, orice vorbă spurcată, orice gând necreştinesc nu constituie nimic altceva decât trădare precum cea a lui Iuda, lepădare precum cea a lui Petru, răstignire în cele din urmă a Domnului Hristos pe Cruce, adică un adaos de suferinţă pentru Domnul Hristos şi o mare problemă pentru noi. Dumnezeu însă, fiind multmilostiv, multiertător, multiubitor de oameni, se aşază prin diferite căi înaintea noastră, la inima noastră, şi ne întreabă, precum l-a întebat pe Petru: «Mă iubeşti tu pe Mine?».  Acesta este glasul conştiinţei, glasul Scripturii, glasul Liturghiei, glasul preotului, uneori glasul suferinţei. Deşi Dumnezeu ştie că L-am trădat de atâtea ori, El nu ne întoarce spatele. Aşteaptă, trimiţându-ne semnale, în diferite feluri -  semnale de bucurie, semnale de încercare, semnale de împliniri, semnale de dezamăgiri, prin toate acestea  încearcă Domnul să bată la uşa inimii noastre, în speranţa că cineva, adică noi, îi va deschide uşa. Şi această deschidere a uşii este cuprinsă în cuvintele: «Da, Doamne, Tu ştii toate, Tu ştii că eu Te iubesc». Care este  însă răspunsul pe care noi, iubiţi credincioşi, îl dăm atâtor chemări, atâtor semne pe care Dumnezeu le face? Îi dăm răspuns precum Iuda, adică cădem în deznădejde şi socotim că pentru noi nu mai este nici o speranţă de mântuire? Sau plângem cu amar precum Petru, ne îmbrăcăm în haina pocăinţei, recunoaştem că toate le-am făcut şi că suntem plini de păcate şi ne aşezăm în genunchi, cercetându-ne lăuntric  în reculegere, în Liturghie, în spovedanie, în post, în citirea cărţilor sfinte? Ca să auzi glasul Domnului este întotdeauna nevoie să-ţi recunoşti păcatele pe care le-ai făcut, să împlineşti rânduielile Bisericii în viaţa ta, şi atunci fibrele lăuntrice ale inimii tale vor auzi glasul Domnului. Vor auzi glasul Domnului, şi auzindu-l, inima ta va răspunde: «Iartă-mă, Doamne, robul Tău te ascultă. Iartă-mă, Doamne, Tu ştii toate, Tu ştii măsura păcatelor pe care le-am săvârşit, totuşi eu pe Tine te iubesc. Eu pe Tine te recunosc ca Domn şi Dumnezeu. Eu pe Tine de recunosc ca Domn şi Stăpân. Chiar dacă uneori cad, ajută-mă să mă ridic, să nu pierd ţinta. Chiar dacă de multe ori pierd drumul şi rătăcesc aiurea prin păcate, Doamne, ajută-mă să nu pierd ţinta, adică să fiu al Tău, să fiu cu Tine, să ajung la Tine, să-Ţi pot răspunde, precum Sfântul Apostol Petru: Da, Doamne, Tu ştii toate, Tu ştii că Te iubesc». Odată mărturisita această iubire a noastră către Dumnezeu, El ne va spune, precum Sfântului Apostol Petru: «Paşte oile mele. Paşte mieluşeii mei. Ai grijă de turma mea»“.

Sursa doxologia

Sfintirea bisericii Manastirii Popauti

A trecut deja o luna de la cea mai frumoasa slujba la care am participat pana acum. O zi binecuvintata pentru toti cei prezenti in curtea Manastirii Popauti. Nu am facut fotografii, eram prea ocupata sa tin umbrela si sa incerc sa vad ceva..dar iata cateva imagini superbe surprinse de Tudorel Rusu si postate pe www.doxologia.ro.

Un articol frumos si fragmente din predici gasiti in Ziarul Lumina

Cuvinte de folos

"Lasă-te răstignit şi nu răstigni. Lasă-te bârfit şi nu bărfi. Fii blând şi nu fi zelos în rău…Veseleşte-te cu cei ce se veselesc şi plângi cu cei ce plâng, căci acesta este semnul curăţiei. Fii bolnav cu cei bolnavi. Plângi cu cei păcătoşi. Fii prieten cu toţi oamenii, dar fii singur în cugetul tău. Fii părtaş la pătimirea tuturor, dar cu trupul tău să fii departe de toate. Nu mustra pe cineva şi nu osândi nici chiar pe cei foarte răi în vieţuirea lor. Întinde haina ta peste cel ce a greşit şi acoperă-l; şi dacă nu poţi lua asupra ta greşelile lui şi nu poţi primi cercetarea şi ruşinea în locul lui, rabdă-l măcar şi nu-l ruşina…

De nu te linişteşti cu inima, linişteşte-te măcar cu limba. Şi dacă nu poţi pune rânduială în gânduri, pune rânduială măcar în simţuri. Și de nu eşti singur în cugetul tău, fii singur măcar cu trupul tău. Şi de nu poţi lucra cu trupul tău, întristează-te măcar în cugetul tău. Şi de nu poţi sta la priveghere, priveghează măcar şezând pe patul tău sau chiar întins pe el. Şi de nu poţi posti două zile, posteşte măcar până seara. Şi de nu poţi măcar până seara, posteşte măcar să nu te saturi.

De nu eşti curat în inima ta, fii măcar curat în trupul tău. De nu plângi în inima ta, îmbracă-ţi în jale măcar faţa ta. De nu poţi milui vorbeşte măcar cu un păcătos. De nu eşti făcător de pace, fii măcar iubitor de îmbunare. De nu te poţi strădui, fă-te măcar în cuget netrândav. De nu eşti biruitor (asupra păcatelor), măcar să nu te mândreşti faţă de cei vinovaţi. De nu izbuteşti să închizi gura celui ce bârfeşte pe soţul tău, păzeşte-te măcar să nu te faci părtaş în aceasta cu el…

De iubeşti blândeţea, rămâi în pace. Şi de te vei învrednici de pace, te vei bucura în toată vremea. Caută înţelepciunea şi nu aurul. Îmbracă-te în smerenie şi nu în mătase. Caută să dobândeşti pacea şi nu împărăţia…
Iată, frate, îndemnul meu: mila să-ţi sporească în suflet până când vei simţi în inima ta aceeaşi milă pe care Dumnezeu o are faţă de lume!"

(Cuvinte despre sfintele nevoinţe ale Sf. Isaac Sirul, Filocalia X)

"Dumnezeu nu te va părăsi niciodată"

"Dumnezeu este binele cel mai mare, de unde vine tot binele şi toată bunătatea. A vieţui cu Dumnezeu este bucurie în nefericire, bogăţie în sărăcie şi îndestulare în lipsă. Iubeşte-L aşadar mai mult decât orice, mai mult decât pe mamă şi pe tată, decât pe soţie şi pe copil, chiar mai mult decât pe tine însuţi. Şi Dumnezeu nu te va părăsi niciodată." Mai multe gasiti aici

De la Cuviosul Paisie

"Un monah s-a dus intr-o dupa amiaza sa citeasca Vecernia pe un varf de munte. Pe drum a gasit o ciuperca alba si a multumit lui Dumnezeu pentru aceasta. Se gandea ca o va lua la intoarcere si ca o va manca in acea seara. <> La intoarcere a aflat numai o jumatate de ciuperca - se poate ca vreun animal sa o fi calcat - si si-a spus ca se vede ca atat trebuie sa manance. A luat-o si a multumit lui Dumnezeu pentru purtarea Sa de grija, pentru acea jumatate de ciuperca. Mai jos a aflat o alta jumatate de ciuperca si s-a aplecat s-o ia, ca sa-si completeze cina sa, dar fiindca era stricata, poate sa fi fost si otravitoare - a lasat-o si a multumit iarasi lui Dumnezeu ca l-a pazit de otravire. S-a dus la coliba si a mancat in acea seara o jumatate de ciuperca. A doua zi, cand a iesit din coliba, a vazut o priveliste minunata. Tot locul acela era plin de ciuperci frumoase si a multumit lui Dumnezeu. Vedeti, a multumit lui Dumnezeu si pentru intreg si pentru jumatate, si pentru cel bun si pentru cel stricat, si pentru una si pentru multe. Multumire pentru toate." Avva Paisie Aghioritul

Sfantul Nil Pustnicul

"Sârguieşte-te, fiule, ca să fii totdeauna simplu şi fără de răutate și să nu ai unele gânduri în inima ta şi altele în gura ta, pentru că aceasta este vicleşug şi înşelare. Să fii adevărat, iar nu mincinos, fiindcă minciuna este de la cel viclean. Niciodată să nu răsplăteşti răul cu rău şi, măcar de ţi-ar face cineva rău vreodată, iartă-l, ca şi pe tine să te ierte Dumnezeu. Dacă te-ar lupta gândul rău, roagă-te din tot sufletul pentru fratele acela şi va fugi gândul rău de la tine. Vezi, să nu primeşti patima pizmei, ca să nu te înghită diavolul de viu. Ci mai mult mărturiseşte-ţi gândurile şi roagă-te lui Dumnezeu să te izbăvească de o primejdie ca aceea. De ai vedea pe cineva greşind, să nu-i zici, nici să-l osândeşti, nici să-l urăşti, ca să nu cazi şi tu în acelaşi păcat. Ci mai bine, să zici: „Eu mai rău sunt şi azi e rândul aceluia, iar mâine, al meu.” Să ştii că dracii se tem de post, de priveghere, de înfrânare, de smerenie, de rugăciune, de lacrimi şi de celelalte fapte bune. Dacă voieşti să-ţi dăruiască Dumnezeu lacrimi şi umilinţă, şi nepătimire, adu-ţi aminte de moarte totdeauna şi de mormântul tău şi vei ajunge la aceasta. De vei fi înşelat de diavol şi vei cădea într-un păcat, mic sau mare, să nu cazi în deznădăjduire, ca să nu pieri, ci să alergi la mărturisire şi pocăinţă şi să pui iarăşi început bun şi Dumnezeu te va ierta şi nu Se va întoarce de la tine. Înfrânarea limbii stă în a nu răspunde, a nu grăi lucruri spurcate, a nu ocărî, a nu osândi, a nu blestema, a nu minţi, a nu grăi de rău pe cineva, nici a judeca pe altul. Înfrânarea ochilor stă în a nu privi fără de ruşine la faţă străină, nici a căuta la faţa frumoasă şi cu bun chip. Înfrânarea gândului se arată atunci când vine gândul cel rău, fără de ruşine, în a nu te supune lui, nici să te împaci cu el, nici să-l primeşti. Ci, mai mult, să te scârbeşti şi să te lepezi de el. Loveşte-ţi faţa ta şi pieptul şi cu suspine şi cu lacrimi să strigi către Stăpânul Hristos şi să zici: „Miluieşte-mă, Doamne, şi nu mă lăsa să pier. Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt. Ruşinează, Doamne al meu, pe dracul cel ce-mi fură nădejdea mea. Umbreşte capul meu cu darul Tău în ziua războiului diavolesc. Pe vrăjmaşul care mă biruieşte biruieşte-l, Doamne. Gândul cel ce mă înfricoşează, alină-l cu mângâierea Ta, Cuvinte al lui Dumnezeu.” Înfrânarea pântecelui stă în a nu te sătura niciodată de bucate, nici de băutură, nici să doreşti, nici să cauţi bucate şi de mult preţ. Dacă vrei să te mântuieşti, fă-te înfrânat, smerit la minte, îndelung răbdător şi niciodată să nu deznădăjduieşti de pocăinţă. Dacă vrei să înaintezi, mai degrabă primeşte-ţi rugăciunea, înfrânarea şi dragostea. Şi aşa îţi vei mântui sufletul tău de toate ispitele vrăjmaşului. Dumnezeului nostru slavă! (Sfântul Nil Pustnicul, Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, pp. 305-306)

"Despre rugaciune" - Sfantul Teofan Zavoritul

"Lectia a cincea: “Ca sufletul să se înalţe către Dumnezeu şi să rămână cu el necontenit, trebuie în primul rând ca, de-a lungul întregii zile, să strigăm cât mai des spre Domnul cu fraze scurte, potrivit nevoii sufletului şi împrejurărilor în care ne aflăm. De pildă, când începi ceva, zi: “Binecuvântează, Doamne“; când sfârşeşti o treabă, zi: “Slavă Ţie, Doamne!” – şi nu numai cu limba, ci şi cu simţământul inimii. Scoate capul vreo patimă? Zi: “Mântuieşte, Doamne, că pier”; vine întuneric de gânduri tulburătoare? Strigă: “Scoate din temniţă sufletul meu”. Te atrage păcatul spre nedreptate? Roagă-te: “Arată-mi, Doamne, calea” sau “Nu da spre tulburare picioarele mele”. Păcatele te apasă şi te mână la deznădejde? Strigă cu glasul vameşului: “Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”. Şi tot aşa, potrivit fiecărei situaţii. Sau pur şi simplu zi mai des: “Doamne, miluieşte; Stăpână de Dumnezeu Născătoare, miluieşte-mă; îngere al lui Dumnezeu, păzitorul meu cel sfânt, apără-mă” sau strigă lăuntric cu oarecare alte graiuri de rugăciune. Străduieşte-te doar să strigi astfel cât mai des, făcând tot ce e cu putinţă ca strigătele acestea să iasă din inimă, ca rupte din ea. Dacă vom face aşa, vom avea dese înălţări gândite spre Dumnezeu din inimă, iar această îndesire ne va împărtăşi şi deprinderea de a vorbi cu Dumnezeu. Pentru ca sufletul să înceapă a striga astfel, trebuie să-l silim însă mai înainte a întoarce întru slava lui Dumnezeu totul, orice lucrare a sa, de la cea mai mare la cea mai mică. Acesta e al doilea mijloc prin care învăţăm sufletul să se întoarcă mai des în timpul zilei spre Dumnezeu – căci dacă ne vom face lege din porunca apostolică de a face totul întru slava lui Dumnezeu, chiar când mâncăm sau bem (1 Cor. 10, 31), negreşit ne vom aminti de Dumnezeu orice am face, şi ne vom aminti de El nu oricum, cu teama de a face vreun lucru nedrept şi de a-L jigni pe Dumnezeu cu gândul, cu cuvântul sau cu fapta. Asta ne va şi face să ne întoarcem spre Dumnezeu cu frică şi să cerem de la El ajutor şi înţelepţire. Dar ca sufletul să facă toate întru slava lui Dumnezeu, el trebuie dispus spre asta de dimineaţa devreme, chiar de la începutul zilei, când omul iese la lucru şi la lucrarea sa până seara. Această dispoziţie se face prin cugetarea la cele dumnezeieşti. Acesta este al treilea mijloc de a deprinde sufletul cu deasa întoarcere către Dumnezeu: cugetarea evlavioasă la însuşirile şi la lucrările dumnezeieşti, la scopul cunoaşterii lor şi la îndatoririle pe care le aşează ele asupra noastră, cugetarea la bunătatea, dreapta judecată, atotputernicia, omniprezenţa, atotştiinţa lui Dumnezeu, la faptul că El este Ziditorul şi Purtătorul nostru de grijă, la iconomia mântuirii întru Domnul Iisus Hristos, la harul şi la cuvântul lui Dumnezeu, la Sfintele Taine, la Împărăţia Cerurilor. La oricare dintre aceste lucruri ai începe să cugeţi, cugetarea va umple negreşit sufletul de un simţământ evlavios faţă de Dumnezeu. [...] (din “Rãspunsuri la întrebãri ale intelectualilor“, volumul I, Editura Sophia, Bucureşti, 2007)