duminică, 10 iunie 2012

IPS Teofan - Cuvant de invatatura in Duminica "Tuturor Sfintilor"


„Cuvintele Mântuitorului Hristos şi anume «cel ce mărturiseşte despre Mine înaintea oamenilor, şi Eu voi mărturisi despre el înaintea Tatălui Meu Celui din Ceruri» sunt cuvintele rânduite de Biserică să fie rostite astăzi la Dumnezeiasca Liturghie, în Duminica «Tuturor Sfinţilor» pentru ca oamenii să înţeleagă că toţi cei botezaţi în numele Sfintei Treimi sunt chemaţi să-L mărturisească pe Dumnezeu Tatăl Cel din Ceruri, să nu se ruşineze de numele Lui şi să intre în aureola de har a iubirii universale, adică în taina cea mare a sfinţeniei. Astăzi, Biserica prăznuieşte roadele Duhului Sfânt pogorât în ziua Cincizecimii asupra lumii şi sămânţa împărăţiei cerurilor altoită prin puterea Duhului Sfânt pe inima bineplăcuţilor lui Dumnezeu. Dar aura sfinţeniei, desăvârşirea în Duhul Sfânt, dobândirea harului nu aparţin doar sfinţilor de altădată, ci Dumnezeu este Acelaşi ieri, azi şi în veci, iar Duhul Sfânt se revarsă şi astăzi peste lume, unde găseşte loc potrivit pentru sămânţa Evangheliei. Se află şi printre noi oameni bineplăcuţi lui Dumnezeu, acei stâlpi de foc care ating cerul prin smerenia lor, prin nejudecata lor, prin rugăciunile lor neîncetate şi datorită cărora lumea nu cade în nefiinţa şi neantul din care a fost adusă la existenţă. Mântuitorul Hristos identifică în Evanghelia de astăzi stările duhovniceşti prin care omul devine părtaş sfinţeniei încă din această lume, şi anume mărturisirea lui Dumnezeu şi a numelui Lui indiferent de consecinţe,  iubirea faţă de Dumnezeu mai presus de orice şi asumarea crucii“.

10.06.2012 - Manastirea Bucium Iasi

http://www.doxologia.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu