Sa fim purtatori de biruinta

Din cuvantul de invatatura al IPS Teofan rostit ieri 23 aprilie 2013 la biserica cu hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe din Botosani:

“Astazi Biserica il praznuieste pe Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, numit si purtator de biruinta. In lumea noastra obisnuita se afirma adesea despre o persoana care a reusit in viata ca este un invingator. Daca reuseste in afaceri, se spune ca este un invigator. Daca reuseste bine in politica, de asemenea se spune despre ele ca este un invingator. Daca este un foarte bun sportiv si primeste multe cununi si multe premii, se spune de asemenea ca este un invingator. Asisderea si in alte domenii – in arta, in literatura, in stiinta-, se spune despre persoana care a dovedit excelenta in domeniu, ca este un invingator. Se poate oare spune si in domeniul credintei ca un om este invingator, ca o persoana este invingatoare? Credem ca in domeniul credintei, mai putin se poate spune de cineva ca este un invingator. Caci nu poti avea o credinta atat de tare si de puternica, incat sa te numesti invingator in cele ale credintei. Nu poate cineva sa spuna ca are o credinta atat de fierbinte, o smerenie atat de adanca, o nadejde atat de neclatinata, incat sa se afirme despre el ca este un om invingator intru cele ale credintei, ale nadejdei, ale rugaciunii, ale smereniei s.a.m.d. Si totusi, numele pe care Biserica l-a oferit Sfantului Mare Mucenic Gheorghe este ‘purtator de biruinta’. Cu alte cuvinte, ‘invingator’. Asadar, si in domeniul credintei se poate spune despre cineva ca este biruitor, ca a depasit obstacolele, ca in domeniul sau, in cazul nostru cel al credintei, este un purtator de biruinta, un invingator. Si totusi, exista o mare diferenta intre o persoana invingatoare in diferite domenii si un purtator de biruinta. Invingatorul in aceasta lume, in domeniile amintite si in cele asemanatoare, se bizuie pe fortele sale, pe stiinta sa, pe antrenamentul sau, pe istetimea sa, pe relatiile sale si prin propriile sale forte, propriile sale puteri, reuseste sa fie invingator. Pe cand purtatorul de biruinta, chiar prin aceste cuvant folosit ‘purtator de biruinta’ arata ca biruinta este a altcuiva. El doar poarta aceasta biruinta, el doar si-o insuseste, el doar marturiseste despre aceasta, dar biruinta in sine apartine altuia. Cui apartine oare in domeniul credintei biruinta? Nu apartine decat Aceluia singur, Unul Singur, Unul Domn Iisus Hristos, Mantuitorul lumii. In esenta, fundamental, Singurul Biruitor, Singurul Invingator cu adevarat este Domnul Hristos…Credinta Bisericii arata, credinta Bisericii marturiseste ca prin patimirea Sa si prin invierea Sa din morti, Domnul Histos, Dumnezeu Adevarat si Om Adevarat, a biruit moartea, a biruit intunericul, a biruit necredinta, a biruit necunoasterea, a biruit demonii, a biruit pacatele, a biruit tot ceea ce este urat si rau in aceasta lume. Iar Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, pe care il praznuim astazi, impreuna cu Sfantul Mucenic Pantelimon, impreuna cu toti sfintii Bisericii, sfintii au fost ‘purtatorii de biruinta’, biruinta pe care a realizat-o, prin Cruce si Inviere, Domnul Hristos…Nu poate sa existe credinta adevarata fara biruinta asupra raului, intunericului, necredintei, necunoasterii si cele asemanatoare. Crestinii se impart in doua grupe binecuvantate: cei putini care au luat calea manastirii, ei devin biruitori, purtatori de biruinta, prin rugaciune fierbinte pentru toata lumea si pentru ei insisi, devin purtatori de biruinta prin faptul ca lupta sa alunge din viata lor cele trei mari tentatii, cele trei mari ispite ale omului, si anume: ispita puterii, ispita averii si ispita placerii. Iar noi cei care traim in lume, dumneavoastra cei care sunteti in viata de familie, dar in acelasi timp botezati in numele Sfintei Treimi, aveti de asemenea, precum cei din sihastrii si manastiri, aveti darul si binecuvantarea, indatorirea, sa fiti purtatori de biruinta. In viata concreta, ‘ purtator de biruinta’ este acela care incearca si se lupta din toate puterile sale sa aiba credinta cea adevarata, sa nu-si piarda nicioada nadejdea in Dumnezeu, cazand in deznadejde si, mai presus de toate, sa incerce sa aiba darul iubirii pentru Dumnezeu si pentru semenii sai”.

sursa: www.ebotosani.net

Patericul egiptean - Avva Macarie

Spunea tot avva Macarie: dacă te înfurii mustrând pe cineva, doar îţi astâmperi patima. Că nu trebuie să mântui pe altul pierzându-te pe tine.

L-au întrebat unii pe avva Macarie:
– Cum trebuie să ne rugăm?
– Nu e nevoie de vorbărie, ci întindeţi-vă mânile şi ziceţi „Doamne, cum vrei şi cum ştii, miluieşte“ şi dacă vă vine vreo luptă, „Ajută-mă, Doamne“. Şi El ştie ce e bine şi ne miluieşte.

A venit un frate la avva Macarie egipteanul, şi i-a zis:
– Avvo, spune-mi un cuvânt, cum să mă mântuiesc.
– Mergi la mormânt şi înjură morţii!
Şi fratele merse, înjurând şi dând cu pietre după ei. Apoi veni de-i spuse bătrânului, care îi zise:
– Şi nu ţi-au zis nimica?
– Nu.
– Atunci mergi şi mâine şi laudă-i.
Fratele merse, lăudându-i aşa:
– Apostolilor, sfinţilor, drepţilor!
Apoi veni la bătrân şi-i zise:
– I-am lăudat.
– Nu ţi-au răspuns nimica?
– Nu.
– Vezi câte le-ai zis şi nu ţi-au răspuns nimica, şi cât i-ai lăudat şi nu ţi-au spus nimic. Aşa şi tu, dacă vrei să te mântuieşti, fă-te mort; nu ţine seama nici de nedreptatea, nici de slava oamenilor, ca morţii, şi vei putea să fii mântuit.

A zis avva Macarie: dacă ne gândim la relele pe care ni le fac oamenii, îndepărtăm puterea gândului la Dumnezeu; dacă ne gândim la relele pe care ni le fac demonii, atunci vom fi teferi.

 Se povestea despre avva Macarie cel mare că plimbându-se în pustie a găsit pe jos o ţeastă de mort aruncată; şi urnind-o cu toiagul de curmal, i-a spus:
– Tu cine eşti?
– Am fost arhiereu al grecilor păgâni care locuiau aici: iar tu eşti avva Macarie purtătorul de duh sfânt. Oricând ţi se face milă de cei din chinuri, ei se mai alină.
– Ce fel de alinare şi ce fel de chin?
– Cât de departe e cerul de pământ, atâta este focul sub picioarele noastre şi (deasupra) capului; stând noi în mijlocul focului, nu ne putem vedea faţă în faţă, ci faţa fiecăruia e lipită de spatele celuilalt. Deci când te rogi pentru noi, fiecare vede dintr-o parte faţa celuilalt.
Iar bătrânul răspunse plângând:
– Vai de ziua când s-a născut omul, dacă asta e alinarea chinului. Şi adăugă: mai e şi altă caznă mai rea decât aceasta?
– E altă pedeapsă mai mare sub noi.
– Şi cine o îndură?
– Noi care nu L-am văzut pe Dumnezeu, avem măcar parte de puţină milă; cei care L-au văzut şi s-au lepădat de El şi n-au făcut voia Lui, aceia sunt cei de sub noi.
Iar bătrânul luând ţeasta a îngropat-o văzându-şi de drum.