Patericul egiptean - Avva Macarie

Spunea tot avva Macarie: dacă te înfurii mustrând pe cineva, doar îţi astâmperi patima. Că nu trebuie să mântui pe altul pierzându-te pe tine.

L-au întrebat unii pe avva Macarie:
– Cum trebuie să ne rugăm?
– Nu e nevoie de vorbărie, ci întindeţi-vă mânile şi ziceţi „Doamne, cum vrei şi cum ştii, miluieşte“ şi dacă vă vine vreo luptă, „Ajută-mă, Doamne“. Şi El ştie ce e bine şi ne miluieşte.

A venit un frate la avva Macarie egipteanul, şi i-a zis:
– Avvo, spune-mi un cuvânt, cum să mă mântuiesc.
– Mergi la mormânt şi înjură morţii!
Şi fratele merse, înjurând şi dând cu pietre după ei. Apoi veni de-i spuse bătrânului, care îi zise:
– Şi nu ţi-au zis nimica?
– Nu.
– Atunci mergi şi mâine şi laudă-i.
Fratele merse, lăudându-i aşa:
– Apostolilor, sfinţilor, drepţilor!
Apoi veni la bătrân şi-i zise:
– I-am lăudat.
– Nu ţi-au răspuns nimica?
– Nu.
– Vezi câte le-ai zis şi nu ţi-au răspuns nimica, şi cât i-ai lăudat şi nu ţi-au spus nimic. Aşa şi tu, dacă vrei să te mântuieşti, fă-te mort; nu ţine seama nici de nedreptatea, nici de slava oamenilor, ca morţii, şi vei putea să fii mântuit.

A zis avva Macarie: dacă ne gândim la relele pe care ni le fac oamenii, îndepărtăm puterea gândului la Dumnezeu; dacă ne gândim la relele pe care ni le fac demonii, atunci vom fi teferi.

 Se povestea despre avva Macarie cel mare că plimbându-se în pustie a găsit pe jos o ţeastă de mort aruncată; şi urnind-o cu toiagul de curmal, i-a spus:
– Tu cine eşti?
– Am fost arhiereu al grecilor păgâni care locuiau aici: iar tu eşti avva Macarie purtătorul de duh sfânt. Oricând ţi se face milă de cei din chinuri, ei se mai alină.
– Ce fel de alinare şi ce fel de chin?
– Cât de departe e cerul de pământ, atâta este focul sub picioarele noastre şi (deasupra) capului; stând noi în mijlocul focului, nu ne putem vedea faţă în faţă, ci faţa fiecăruia e lipită de spatele celuilalt. Deci când te rogi pentru noi, fiecare vede dintr-o parte faţa celuilalt.
Iar bătrânul răspunse plângând:
– Vai de ziua când s-a născut omul, dacă asta e alinarea chinului. Şi adăugă: mai e şi altă caznă mai rea decât aceasta?
– E altă pedeapsă mai mare sub noi.
– Şi cine o îndură?
– Noi care nu L-am văzut pe Dumnezeu, avem măcar parte de puţină milă; cei care L-au văzut şi s-au lepădat de El şi n-au făcut voia Lui, aceia sunt cei de sub noi.
Iar bătrânul luând ţeasta a îngropat-o văzându-şi de drum.