"Daţi muncii doar mintea şi mâinile, nu şi inima.Nu trebuie să vă daţi inima lucrurilor materiale. Sunt unii care se dăruiesc cu totul celor materiale. Toată ziua se preocupă cum să facă bine o treabă şi nu se gândesc deloc la Dumnezeu. Să nu ajungem acolo. Să folosiţi mâinile şi picioarele la muncă, dar să nu lăsaţi cugetarea voastră să se depărteze de Dumnezeu. Să nu vă daţi toată fiinţa, toată puterea dimpreună cu inima voastră celor materiale. În felul acesta, omul devine închinător la idoli. Pe cât puteţi, nu vă dăruiţi inima treburilor; să daţi numai mâinile şi mintea. Să nu vă daţi inima lucrurilor stricăcioase, nefolositoare.
Atunci când inima este dăruită lui Dumnezeu, cugetarea va fi şi ea la Dumnezeu, iar mintea la treabă. Atunci când lucrezi, să nu-L uiţi pe Hristos. Să-ţi faci treaba cu bucurie, iar cugetarea şi inima să-ţi fie la Hristos. Atunci nici nu te vei obosi, şi vei putea lucra şi cele duhovniceşti.
Prin munca noastră transmitem fie binecuvântare, fie tulburare.
Atunci când lucrează cineva cu linişte îşi păstrează pacea şi îşi sfinţeşte întreaga zi. Din păcate, n-am înţeles că atunci când lucrăm ceva prea repede dobândim nervozitate, iar lucrarea care se face cu nervozitate nu este sfinţită. Scopul nostru nu trebuie să fie a face multe şi să fim într-o continuă nelinişte. Căci aceasta este o stare diavolească.

Treaba grăbită, făcută cu nelinişte, este caracteristica oamenilor celor mai lumeşti. Sufletele tulburate care lucrează transmit tulburare şi prin lucrul lor de mână, iar nu binecuvântare. Dacă aţi şti cât de mult influenţează starea omului lucrul de mână pe care îl face, chiar şi lemnul unor obiecte făcute de el! Înfricoşător lucru! Rezultatul muncii omului este pe potriva stării în care se află atunci când o face. Dacă este nervos, se mânie şi înjură, ceea ce face nu va avea binecuvântare, iar de cântă, de rosteşte rugăciunea, se sfinţeşte lucrul său."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu