Cuvant de folos

"Dacă vom iubi pacea, Dumnezeu va fi întotdeauna cu noi. Dar dacă vom pricinui neînţelegeri, Dumnezeu nu va mai fi cu noi. Dumnezeu nu este Domn al războaielor şi al neînţelegerilor, ci Domn al păcii. De aceea, nu te mai război nici cu Dumnezeu, nici cu semenii tăi. Să fii cu toţii împăciuitor. Nu uita cine sunt acei pe care Dumnezeu îi mântuieşte: Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema (Matei 5, 9). Făcătorii de pace se aseamănă Iui Hristos. Fii şi tu făcător de pace, aşa cum este El."

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, p. 368)

 

www.doxologia.ro

Biserica Sf. Sava cel Sfintit Iasi

Dumnezeu te vede si te aude

"De te rogi, de şezi, de umbli, de te culci, de gândeşti, vorbeşti, te bucuri, te întristezi, de eşti sănătos sau bolnav, de eşti acasă sau în ospeţie, pe uscat sau pe apă, fii sigur că Dumnezeu te vede limpede – cum nu se poate mai limpede! – că îţi cunoaşte gândurile, dorinţele, faptele, stările sufleteşti, în fiecare clipă a existenţei tale, îţi aude mai bine decât cu cel mai fin auz toate vorbele, îţi percepe toate mişcările sufletului, deşi nu are vedere şi nici auz, aceste organe omeneşti atât de complicate şi de aceea imperfecte (deşi nouă ni se dovedesc perfecte), fiind El Însuşi, în substanţa Sa, totul numai vedere (de aceea L-au şi numit grecii Theos) şi tot numai auz, mai bine zis, tot Lumină şi Vedere." (Sfântul Ioan din Kronstadt, Viaţa mea în Hristos) www.doxologia.ro

Cuviosul Paisie Aghioritul

"Daţi muncii doar mintea şi mâinile, nu şi inima.Nu trebuie să vă daţi inima lucrurilor materiale. Sunt unii care se dăruiesc cu totul celor materiale. Toată ziua se preocupă cum să facă bine o treabă şi nu se gândesc deloc la Dumnezeu. Să nu ajungem acolo. Să folosiţi mâinile şi picioarele la muncă, dar să nu lăsaţi cugetarea voastră să se depărteze de Dumnezeu. Să nu vă daţi toată fiinţa, toată puterea dimpreună cu inima voastră celor materiale. În felul acesta, omul devine închinător la idoli. Pe cât puteţi, nu vă dăruiţi inima treburilor; să daţi numai mâinile şi mintea. Să nu vă daţi inima lucrurilor stricăcioase, nefolositoare.
Atunci când inima este dăruită lui Dumnezeu, cugetarea va fi şi ea la Dumnezeu, iar mintea la treabă. Atunci când lucrezi, să nu-L uiţi pe Hristos. Să-ţi faci treaba cu bucurie, iar cugetarea şi inima să-ţi fie la Hristos. Atunci nici nu te vei obosi, şi vei putea lucra şi cele duhovniceşti.

Prin munca noastră transmitem fie binecuvântare, fie tulburare.
Atunci când lucrează cineva cu linişte îşi păstrează pacea şi îşi sfinţeşte întreaga zi. Din păcate, n-am înţeles că atunci când lucrăm ceva prea repede dobândim nervozitate, iar lucrarea care se face cu nervozitate nu este sfinţită. Scopul nostru nu trebuie să fie a face multe şi să fim într-o continuă nelinişte. Căci aceasta este o stare diavolească.

Treaba grăbită, făcută cu nelinişte, este caracteristica oamenilor celor mai lumeşti. Sufletele tulburate care lucrează transmit tulburare şi prin lucrul lor de mână, iar nu binecuvântare. Dacă aţi şti cât de mult influenţează starea omului lucrul de mână pe care îl face, chiar şi lemnul unor obiecte făcute de el! Înfricoşător lucru! Rezultatul muncii omului este pe potriva stării în care se află atunci când o face. Dacă este nervos, se mânie şi înjură, ceea ce face nu va avea binecuvântare, iar de cântă, de rosteşte rugăciunea, se sfinţeşte lucrul său."

Resfintire de biserica la Vorona Mare

Sambata 17 august 2013, cu mult timp in urma,o zi foarte racoroasa pe la 7 dimineata si foarte calduroasa pe la 12 la prinz, a avut loc slujba de resfintire a bisericii cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" din satul Vorona Mare, comuna Vorona. 

"Vino dupa Mine, Moldova!"

Duminica trecuta, pe 7 iulie 2013, a avut loc slujba de resfintire a bisericii cu hramul Sfanta Cuvioasa Parascheva de pe Pietonalul Unirii.A fost o slujba asa de frumoasa ca nu mai am nimic de spus, doar cuvintele de invatatura ale IPS Teofan si cateva fotografii luate de pe net. 

Un fragment din predica: 

"Să-l rugăm pe Dumnezeu ca glasul său “Vino dupa mine, Ioane!”, “Vino dupa mine, Marie!”, “Vino dupa mine, Moldovă!”, “Vino dupa mine Romania!” să nu fie un glas care strigă în deșert.

Ar trebui, în fiecare dimineață, trezindu-ne din somn, prima privire să fie asupra icoanei din dormitorul nostru, cu Iisus Hristos și privindu-l cu atenție, contemplîndu-i chipul majestuos, puternic și smerit deopotrivă, să avem capacitatea urechilor sufletului, să auzim glasul Lui: “Vino dupa mine astazi!“. Vino dupa mine fiind cinstit la locul tău de muncă, vino dupa mine rugandu-te dimineata și seara, vino dupa mine, împlinindu-ti datoria fata de soția sau soțul tau, fata de pruncii tai, față de colaboratorii tăi, cei mai mari, cei mai mici decît tine și seara, dipă zaduful zilei, așezîndu-ne din nou în așternut, să avem aceeași putere să privim ochii Domnului Hristos din icoană, să înțelegem: l-am urmat pe Hristos în această zi sau l-am trădat prin prea multele noastre păcate, ambiții și slăbiciuni. Să-l rugăm pe Dumnezeu ca prin rugăciunile tuturor sfinților români, să avem puterea de a-l urma pe El în această viață, pentru a dobîndi și noi moștenirea pe care au dobîndit-o acești români integrali, total singurii care au atins această integralitate. Fie numele Domnului binecuvântat de acum și pînă-n veac. Amin!”

Parintele Justin cu un prieten bun

Parintele Iustin asa cum nu l-am mai vazut. Fotografiile apartin Cristinei Nichitus.

Sfintirea Bisericii "Sfintii Apostoli Petru si Pavel" II

Sambata 29 iunie 2013 a fost sfintita de catre IPS Teofan impreuna cu un sobor de preoti si diaconi noua biserica , de fapt singura, din cartierul ANL Cismea, ctitorie a familiei Beristeanu.

O slujba foarte frumoasa, organizare, din nou, ireprosabila, vremea a tinut, din nou, cu credinciosii.

Cuvantul de invatatura al IPS Teofan il puteti citi aici

Parfum de tei

Dupa repetate amanari, iata ca am ajuns in Iasi sa ne umplem de miros de tei si sa vedem trandafirii.
Am gasit b-dul Stefan cel Mare transformat in pietonal in fata Mitropoliei, cu multe pietre in locul copacilor, presarat cu scene si alte "aranjamente" pentru Festivalul International al Educatiei. Asa s-a nimerit.
Dupa vizita multasteptata la Cuvioasa, ne-am dus si la Sf. Nectarie care s-a schimbat foarte mult fata de ultima vizita. N-am decat o poza din afara bisericii.

Era Sf. Maslu, lume multa, o racla noua pentru Sfintele Moaste.Si un cer incredibil de albastru.

Am trecut si pe la Manastirea Sf. Trei Ierarhi. Spre rusinea noastra e prima oara cand intram (in istoria recenta a vizitelor noastre).Au terminat de restaurat exteriorul, e superb, inauntru multe schele.Si cam intuneric.N-am vazut prea multe. Icoanele de pe catapeteasma sunt foarte deosebite.

Nu am reusit sa cuprind toata manastirea intr-o fotografie.
Si o poza cu Palatul Culturii vazut din curtea manastirii.

In Gradina Botanica trandafirii aratau cat se poate de rau, dar nu din vina lor. Daca nu erau trecuti, se pregateau sa se ofileasca.

Dupa atitea plimbari un rasfat dulce la Palas Mall.

Parintele Justin

Din multitudinea scrierilor despre parintele Justin care au aparut in aceste zile am gasit un articol din 2009 scris de poeta Florentina Tonita in 2009 pe blog.

Ne vorbeste Parintele Justin

"E foarte important să ştii să te rogi. De multe ori şi noi călugării, stăm în mănăstiri şi nu ne rugăm, doar ni se pare că ne rugăm. Nu e de ajuns să mergi la biserică, la slujbe şi să stai acolo ca şi cum ţi-ai făcut datoria, din obligaţie. Trebuie să insistăm pe lucrarea lăuntrică. Degeaba zicem multe rugăciuni cu gura sau cu mintea, dacă nu aprofundăm, dacă nu trăim ceea ce ne rugăm.

Acum şi mirenii trebuie să aprofundeze rugăciunea din inimă, pentru că va fi singura noastră izbăvire - rugăciunea din inimă. Pentru că în inimă este rădăcina tuturor patimilor şi acolo trebuie să lucrăm. Până acum a mai mers cu lucruri superficiale, dar pentru vremurile ce ne stau înainte, nu va fi de ajuns. Dacă nu vom avea rugăciune cu străpungerea inimii, nu vom rezista la tot atacul psihologic, pentru că au metode nevăzute de reeducare a minţii.

Astăzi mi se pare că nepăsarea este cel mai greu păcat. Nu mai simţim nimic la rugăciune, nu avem lacrimi de pocăinţă. Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simţi harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Cu mintea omenească va fi cu neputinţă de ales între bine şi rău. Vor fi mari Înşelări şi numai harul lui Dumnezeu ne va putea izbăvi de ele. Aşadar, rugaţi-vă, rugaţi-vă să nu cădeţi în ispita înşelării! Pentru că numai prin rugăciune putem primi harul lui Dumnezeu. Dacă nu ne rugăm şi perseverăm în lenevia și nepăsarea noastră, fără pocăință, atunci este posibil să pierdem instinctul îndreptării. Să ne ferească Dumnezeu să pierdem instinctul îndreptării!"

 (Ne vorbește Părintele Justin, Petru Vodă, 2011, pp. 210-211)

 www.doxologia.ro

26 mai 2013 - Slujba de sfintire a Bisericii Buna Vestire Botosani

Duminica, 26 mai 2013, a avut loc slujba de sfintire a Bisericii "Buna Vestire" din Botosani de catre Inaltpreasfintitul Teofan, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi. Slujba de sfintire a fost urmata, la ora 10, de savarsirea Sfintei Liturghii pe o scena din apropierea lacasului de cult. Alte informatii de interes: vreme buna, usor noroasa, organizare impecabila, impresionant de multa lume. O zi perfecta!

Am facut cateva fotografii, nu prea grozave, dar bune pentru reamintirea acestor momente frumoase:

Inceperea Sfintei Liturghii

Citirea Pericopei Evanghelice

Iesirea cu Cinstitele Daruri



 Imparatasirea copiilor cu Sfintele Taine

Acordarea rangului de iconom stavrofor părintelui paroh Dan Afloarei



Finalul Sfintei Liturghii



IPS Teofan binecuvanteaza credinciosii

Alte poze luate de pe net:

  O mica imagine cu marea de oameni prezenta la slujba.

 Despre slujba si cuvintul de invatatura cititi aici si ziarul Lumina.

Sfantul Ioan Rusul

Luni, 27 mai , il praznuim pe Sfantul Ioan Rusul, un sfant din ce in ce mai cunoscut si iubit.
Acatistul Sfantului il aveti aici.

Un articol incredibil de frumos despre o manastire din judetul Giurgiu care poarta hramul Sfantului cititi aici

Parintele Tadei

"Cu inima se simte, nu cu capul. Nu poţi simţi cu capul, cu el gândeşti; cu inima se simte. Când lucrezi cu voinţa, atunci nu lucrezi cu gândurile, ci cu inima. Trebuie să te antrenezi să faci din inimă fiecare lucru.

Când te rogi, roagă-te din inimă; când vorbeşti, vorbeşte din inimă; tot ce faci, fă din inimă. Trebuie să ai îndrumători duhovniceşti în această lucrare, căci spun Sfinţii Părinţi: inima şi mintea trebuie unite, simţirea inimii şi voinţa să fie una în inimă. Atunci se naşte rugăciunea în inimă.

Dar mintea noastră este rătăcitoare... Când eşti la serviciu, greutăţile şi nedreptatea sunt pretutindeni, iar tu iei aminte la asta şi nu ai pace lăuntrică. Când omul se deprinde să lucreze din inimă, să îi izvorască toate din inimă, atunci nu mai trebuie să se îmboldească, căci totul se săvârşeşte din inimă; voia şi simţirea sunt unite în inimă."

(Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa, Pace şi bucurie în Duhul Sfânt, p. 187)

www.doxologia.ro

Despre încercări și ispite

"Deznădejdea este o armă demonică care i-a distrus pe mulți; nădejdea i-a salvat pe mulți din groapa de noroi.

Satana ne rătăcește – și pe mine, cel dintâi – fiindcă nu avem răbdare și astfel pierdem beneficiul fiecărei ispite. Era un călugăr care-L ruga pe Dumnezeu sa-l slobozească de patimi. Deci, Dumnezeu l-a slobozit de ele și i-a dăruit nepătimirea. Apoi se duse la un părinte (avvă) cu experiență și-i zise:

- “Gheronda, am aflat odihnă din partea patimilor și mă bucur cu pace” (el era încă tânăr)

- “Ascultă, copilul meu”, îi zise marele Bătrân, “du-te și roagă-te la Dumenzeu să-și redea patimile, căci omul se folosește nu în nepătimire, ci în război, căci nepătimirea nu înseamnă trudă, ci odihnă. În ispite, omul se desăvârșește și devine duhovnicesc, în timp ce fără ispite, el rămâne neînțelept, needucat și nefolositor”.

Prin urmare, fii răbdător, indiferent de ceea ce te luptă. În aceste vremuri de pe urmă în care trăim, să nu ne așteptăm la altceva decât la ispite și ele ne vor mântui".

(Comori duhovnicești din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile și omiliile Avvei Efrem)
 

 www.doxologia.ro

Despre pacea sufletului

"Mintea noastră trebuie să fie mereu cu luare aminte la ce se petrece în inima noastră şi să vadă dacă în ea este pace sau nu. Dacă nu este, atunci cercetează în ce anume ai păcătuit. Ca să ai pace în suflet trebuie să fi cumpătat şi înfrânat, căci pacea se pierde şi din pricina trupului. Nu trebuie să fii curios şi iscoditor; nu trebuie să citeşti în ziare, nici cărţi lumeşti, care pustiesc sufletul şi-l aruncă: în întristare şi tulburare. Nu judeca pe ceilalţi, pentru că adesea se întâmplă încă fără să cunoaştem pe om îl vorbim de rău, în vreme ce prin mintea lui, el e asemenea unui înger. Nu te sili să cunoşti treburile celuilalt, ci numai pe cele ale tale; nu te ocupa decât de ceea ce ţi s-a încredinţat de mai marii tăi (Părinţi duhovniceşti - n.n.). Şi atunci, pentru ascultarea ta, Domnul te va ajuta cu harul lui şi vei vedea în sufletul tău, roadele ascultării: pacea şi rugăciunea neîncetată. (...) pacea lui Dumnezeu se pierde înainte de toate pentru că nu am învăţat să-l iubim pe fratele nostru potrivit poruncii Domnului (I Ioan 4, 21). Dacă fratele tău te supără şi în acea clipă primeşti un gând de mânie împotriva lui sau dacă îl judeci sau îl urăşti, vei simţi că harul te-a părăsit şi că pacea a dispărut. Ca să ai pace în suflet trebuie să te obişnuieşti să iubeşti pe cel ce te-a supărat şi să te rogi de îndată pentru el. Sufletul nu poate avea pace dacă nu cere din toată puterile lui Domnului darul de a iubi pe toţi oamenii."

Sf. Siluan Atonitul

Liturghie arhiereasca in a doua zi de Pasti

Luni, 6 mai 2013, credinciosii Parohiei "Nasterea Maicii Domnului" Botosani au participat la Sfanta Liturghie arhiereasca oficiata de IPS Teofan, mitropolitul Moldovei si Bucovinei.

In cuvantul de invatatura rostit dupa citirea Sfintei Evanghelii, Inaltpreasfintia Sa a spus: “Rasuna din noaptea trecuta, din noaptea Sfintelor Pasti, acest strigat facator de adevar ‘Hristos a inviat’ si acest raspuns care vine din strafunduri pentru unii, in chip de suprafata pentru altii: ‘Adevarat a Inviat, Hristos Domnul’. Suntem in aceasta perioada sub egida acestui dialog purtat intre oameni: ‘Hristos a Inviat’, ‘Adevarat a Inviat’ si nu este dialog mai curat, mai purtator de adevar, mai datator de nadejde si, de ce nu, mai intalnit in randurile oamenilor decat acesta. Este o marturisere care ar trebui sa nu lipseasca de pe buzele noastre niciodata. In perioada Sfintelor Pasti, ne adresam, in genere, pana spre Inaltare, cu acest salut, cu care il salutam pe celalalt, pe care il intalnim, cu care vorbim. Pentru ca aceasta este marca crestinatatii, acesta este semnul ca ne asezam si suntem sub un stindard prin care Hristos Domnul este ‘purtator de biruinta’, aflat in fata noastra, de-a lungul timpului, in lupta aceasta care se numeste viata. Rostim cu buzele, in genere, acest cuvant. Nu intotdeauna strigatul acesta rasare din rarunchi, din maduva oaselor inimii. ‘Hristos a inviat’ si ‘Adevarat a Inviat’ ramane adesea la suprafata, dar este bine si asa, pentru ca rostindu-l de multe ori, omul isi lasa interiorul convertit, spre acesta marturisire facuta cu buzele si nu se poate ca acest launtru sa nu fie cuprins, in parte sau pe deplin, de aceasta marturisire ca ‘Hristos a Inviat’ si ca ‘Adevarat a Inviat, Hristos Domnul’. Sunt intre noi, au fost in istorie persoane care au trait tot timpul sau cel putin o buna parte din viata lor in perspectiva acestui adevar, ca: Hristos a inviat. Putin cate putin fiinta lor launtrica a fost cuprinsa de aceasta marturisire si toata fiinta lor, sufleteasca si trupeasca, a fost cuprinsa de acest adevar…Sfantul Serafim de Sarov, care a plecat la Domnul acum doua sute si ceva de ani, care prin rugaciune multa, prin jertfa, fiind cuprins de darul si harul Sfantului Duh rostea in fiecare zi, de-a lungul intregului an, cand intalnea pe cineva, spunandu-i: ‘Hristos a Inviat, bucuria mea’. Pentru ca nu putea omul, Sfantul Serafim, sa se dezbrace de acest salut dincolo de Inaltare. Era cuprins in adancul sau de taina biruintei mortii prin Invierea lui Hristos, taina biruintei Luminii asupra intunericului, incat nu vedea in celalalt, pacatos sau om care lupta pentru desavarsire, nu vedea in celalalt decat o persoana ‘purtatoare de Inviere’, caci, aceasta este destinatia omului, sa fie ‘purtator de Inviere’, pentru el si pentru lume si, in esenta, fiecare om este purtator de Inviere, pentru ca exista acolo o flacara, in interiorul sau, care nu poate fi stinsa de nimeni niciodata si sfintii, crestinii desavarsiti, sunt aceea care sesizeaza aceasta flacara in inima si launtrul fiecaruia si atunci intalnirea cu celalalt nu este decat descoperirea Invierii purtata de celalalt. Si unde este Inviere este bucurie. Si unde este bucurie este marturisirea ca Hristos a inviat din morti”.

Sursa: http://www.ebotosani.net/2013/05/06/ips-teofan-a-slujit-la-biserica-nasterea-maicii-domnului-din-botosani-a-doua-zi-de-pasti-galerie-foto

HRISTOS A INVIAT!

Va doresc sarbatori pline de lumina, pace si bucurie!

Sa fim purtatori de biruinta

Din cuvantul de invatatura al IPS Teofan rostit ieri 23 aprilie 2013 la biserica cu hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe din Botosani:

“Astazi Biserica il praznuieste pe Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, numit si purtator de biruinta. In lumea noastra obisnuita se afirma adesea despre o persoana care a reusit in viata ca este un invingator. Daca reuseste in afaceri, se spune ca este un invigator. Daca reuseste bine in politica, de asemenea se spune despre ele ca este un invingator. Daca este un foarte bun sportiv si primeste multe cununi si multe premii, se spune de asemenea ca este un invingator. Asisderea si in alte domenii – in arta, in literatura, in stiinta-, se spune despre persoana care a dovedit excelenta in domeniu, ca este un invingator. Se poate oare spune si in domeniul credintei ca un om este invingator, ca o persoana este invingatoare? Credem ca in domeniul credintei, mai putin se poate spune de cineva ca este un invingator. Caci nu poti avea o credinta atat de tare si de puternica, incat sa te numesti invingator in cele ale credintei. Nu poate cineva sa spuna ca are o credinta atat de fierbinte, o smerenie atat de adanca, o nadejde atat de neclatinata, incat sa se afirme despre el ca este un om invingator intru cele ale credintei, ale nadejdei, ale rugaciunii, ale smereniei s.a.m.d. Si totusi, numele pe care Biserica l-a oferit Sfantului Mare Mucenic Gheorghe este ‘purtator de biruinta’. Cu alte cuvinte, ‘invingator’. Asadar, si in domeniul credintei se poate spune despre cineva ca este biruitor, ca a depasit obstacolele, ca in domeniul sau, in cazul nostru cel al credintei, este un purtator de biruinta, un invingator. Si totusi, exista o mare diferenta intre o persoana invingatoare in diferite domenii si un purtator de biruinta. Invingatorul in aceasta lume, in domeniile amintite si in cele asemanatoare, se bizuie pe fortele sale, pe stiinta sa, pe antrenamentul sau, pe istetimea sa, pe relatiile sale si prin propriile sale forte, propriile sale puteri, reuseste sa fie invingator. Pe cand purtatorul de biruinta, chiar prin aceste cuvant folosit ‘purtator de biruinta’ arata ca biruinta este a altcuiva. El doar poarta aceasta biruinta, el doar si-o insuseste, el doar marturiseste despre aceasta, dar biruinta in sine apartine altuia. Cui apartine oare in domeniul credintei biruinta? Nu apartine decat Aceluia singur, Unul Singur, Unul Domn Iisus Hristos, Mantuitorul lumii. In esenta, fundamental, Singurul Biruitor, Singurul Invingator cu adevarat este Domnul Hristos…Credinta Bisericii arata, credinta Bisericii marturiseste ca prin patimirea Sa si prin invierea Sa din morti, Domnul Histos, Dumnezeu Adevarat si Om Adevarat, a biruit moartea, a biruit intunericul, a biruit necredinta, a biruit necunoasterea, a biruit demonii, a biruit pacatele, a biruit tot ceea ce este urat si rau in aceasta lume. Iar Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, pe care il praznuim astazi, impreuna cu Sfantul Mucenic Pantelimon, impreuna cu toti sfintii Bisericii, sfintii au fost ‘purtatorii de biruinta’, biruinta pe care a realizat-o, prin Cruce si Inviere, Domnul Hristos…Nu poate sa existe credinta adevarata fara biruinta asupra raului, intunericului, necredintei, necunoasterii si cele asemanatoare. Crestinii se impart in doua grupe binecuvantate: cei putini care au luat calea manastirii, ei devin biruitori, purtatori de biruinta, prin rugaciune fierbinte pentru toata lumea si pentru ei insisi, devin purtatori de biruinta prin faptul ca lupta sa alunge din viata lor cele trei mari tentatii, cele trei mari ispite ale omului, si anume: ispita puterii, ispita averii si ispita placerii. Iar noi cei care traim in lume, dumneavoastra cei care sunteti in viata de familie, dar in acelasi timp botezati in numele Sfintei Treimi, aveti de asemenea, precum cei din sihastrii si manastiri, aveti darul si binecuvantarea, indatorirea, sa fiti purtatori de biruinta. In viata concreta, ‘ purtator de biruinta’ este acela care incearca si se lupta din toate puterile sale sa aiba credinta cea adevarata, sa nu-si piarda nicioada nadejdea in Dumnezeu, cazand in deznadejde si, mai presus de toate, sa incerce sa aiba darul iubirii pentru Dumnezeu si pentru semenii sai”.

sursa: www.ebotosani.net

Patericul egiptean - Avva Macarie

Spunea tot avva Macarie: dacă te înfurii mustrând pe cineva, doar îţi astâmperi patima. Că nu trebuie să mântui pe altul pierzându-te pe tine.

L-au întrebat unii pe avva Macarie:
– Cum trebuie să ne rugăm?
– Nu e nevoie de vorbărie, ci întindeţi-vă mânile şi ziceţi „Doamne, cum vrei şi cum ştii, miluieşte“ şi dacă vă vine vreo luptă, „Ajută-mă, Doamne“. Şi El ştie ce e bine şi ne miluieşte.

A venit un frate la avva Macarie egipteanul, şi i-a zis:
– Avvo, spune-mi un cuvânt, cum să mă mântuiesc.
– Mergi la mormânt şi înjură morţii!
Şi fratele merse, înjurând şi dând cu pietre după ei. Apoi veni de-i spuse bătrânului, care îi zise:
– Şi nu ţi-au zis nimica?
– Nu.
– Atunci mergi şi mâine şi laudă-i.
Fratele merse, lăudându-i aşa:
– Apostolilor, sfinţilor, drepţilor!
Apoi veni la bătrân şi-i zise:
– I-am lăudat.
– Nu ţi-au răspuns nimica?
– Nu.
– Vezi câte le-ai zis şi nu ţi-au răspuns nimica, şi cât i-ai lăudat şi nu ţi-au spus nimic. Aşa şi tu, dacă vrei să te mântuieşti, fă-te mort; nu ţine seama nici de nedreptatea, nici de slava oamenilor, ca morţii, şi vei putea să fii mântuit.

A zis avva Macarie: dacă ne gândim la relele pe care ni le fac oamenii, îndepărtăm puterea gândului la Dumnezeu; dacă ne gândim la relele pe care ni le fac demonii, atunci vom fi teferi.

 Se povestea despre avva Macarie cel mare că plimbându-se în pustie a găsit pe jos o ţeastă de mort aruncată; şi urnind-o cu toiagul de curmal, i-a spus:
– Tu cine eşti?
– Am fost arhiereu al grecilor păgâni care locuiau aici: iar tu eşti avva Macarie purtătorul de duh sfânt. Oricând ţi se face milă de cei din chinuri, ei se mai alină.
– Ce fel de alinare şi ce fel de chin?
– Cât de departe e cerul de pământ, atâta este focul sub picioarele noastre şi (deasupra) capului; stând noi în mijlocul focului, nu ne putem vedea faţă în faţă, ci faţa fiecăruia e lipită de spatele celuilalt. Deci când te rogi pentru noi, fiecare vede dintr-o parte faţa celuilalt.
Iar bătrânul răspunse plângând:
– Vai de ziua când s-a născut omul, dacă asta e alinarea chinului. Şi adăugă: mai e şi altă caznă mai rea decât aceasta?
– E altă pedeapsă mai mare sub noi.
– Şi cine o îndură?
– Noi care nu L-am văzut pe Dumnezeu, avem măcar parte de puţină milă; cei care L-au văzut şi s-au lepădat de El şi n-au făcut voia Lui, aceia sunt cei de sub noi.
Iar bătrânul luând ţeasta a îngropat-o văzându-şi de drum.

Liturghie arhiereasca la Manastirea Popauti

Duminica 17 martie, in prag de Post Mare, o binecuvintare neasteptata (si neanuntata) pentru credinciosii prezenti la Manastirea Popauti.

Din cuvantul de invatatura rostit dupa citirea pericopei evanghelice:

“Domnul nostru Iisus Hristos in Evanghelia care tocmai a fost rostita, la sfarsitul acestui text, spune: <Unde este comoara voastra, acolo va este si inima voastra>. Sub semnul acestui cuvant, adanc, cuprinzator si inaltator, este asezata de Sfanta Biserica aceasta Sfanta Duminica, numita <Duminica Lasatului sec de branza> si mai ales <Duminica Izgonirii lui Adam din Rai>. Este ziua in care constiinta crestinului este chemata sa inteleaga duhovniceste, in mod real, pe dinauntru, ceea ce s-a petrecut in zorii istoriei umane, cel mai trist moment din curgerea acesteia, momentul cu cel mai adanci, continuie si fara de tagada consecinte asupra vietuirii omului pe pamant, asupta existentei fiecarei fiinte umane. Duminica Izgonirii lui Adam din Rai este duminica in care suntem sensibilizati sa ne asezam, cu adancimea sufletului nostru, in acea zi, in acea clipa, in care datorita pacatului stramosilor nostri, Adam si Eva, portile Raiului, in care Dumnzeu a hotarat ca ei si urmasii lor sa vietuiasca, s-au inchis. Aceasta inchidere a portilor Raiului este adusa in fata constiintei noastre astazi pentru ca de-a lungul celor sapte saptamani de post, omul este chemat, prin diferite forme gandite de Biserica, sa gandeasca, sa mediteze, la acele clipe, sa masoare, sa cunoasca, sa inteleaga, sa descopere, sa afle, care sunt consecintele pentru viata lui a clipei in care Adam si Eva, stramosii nostri, au fost izgoniti din Rai. Din acea clipa si pana astazi si pana cand Dumnezeu va tine lumea in fiinta, nu a existat, nu este si va fi un dor mai adanc, o doleanta mai aprinsa, traite in mod constient de unii, implicit de altii, si anume dorul omului dupa Raiul pierdut. Putem spune ca intreaga istorie a umanitatii nu este altceva decat o manifestare in diferite forme a acestui dor pe care l-au trait cu intesitate Adam si Eva dupa ce au fost izgoniti din Rai, dor mostenit, asezat ca o zestre sufleteasca, adanca, in fiinta fiecarui om traitor in aceasta lume”.

“Oameni de altadata si de astazi, care cauta Raiul cel pierdut, fara de Dumnezeu, si oameni care cauta acest Rai, cu Dumnezeu. Aceasta este marea distinctie intre diferite categorii de oameni care cauta Raiul, fara de Dumnezeu, si Raiul cu Dumnezeu. Sfantul Apostol Pavel, in Epistola sa catre Romani, citita astazi la dumnezeiasca Liturghie, vorbeste despre aceasta cautare a omului sa satisfaca un dor launtric, o cautare a omului fara de Dumnezeu, in ospete si in betii, in desfranari si in fapte de rusine, in cearta si in pizma. Iata realitatea descrisa de dumnezeiescul Apostol Pavel in care oamenii, o parte din ei, incearca sa implineasca nazuintele cele launtrice, dorul lor este dupa Raiul pierdut, dupa fericire si veselie, insa cautarea lor este fara de Dumnezeu, incercand sa gaseasca implinirea nazuintelor lor launtrice in fapte de rusine. Si exista calea de a cauta Raiul cel pierdut impreuna cu Dumnezeu. Si acelasi dumnezeiesc Apostol Pavel, in aceeasi Epistola catre romani, in acelasi text citit astazi inainte de Evanghelie, vorbeste despre calea pe care o parcurge omul, in cautarea de Dumnezeu, in cautarea de Imparatia Lui, si aceasta cale este aratata de Sfantul Apostol Pavel ca fiind armele firii, imbracarea omului cu Dumnezeu, dorinta lui de a nu judeca pe altii. Iar Mantuitorul Hristos, in Evanghelie de astazi, vorbeste despre taina iertarii si taina postului celui nefatarnic, prin care omul cauta sa se apropie de Imparatia lui Dumnezeu, de Raiul din care stramosii lui au fost izgoniti in zorii istoriei neamului omenesc”.

Sursa: www.ebotosani.net

Parfum de primavara

Pentru ca, din pacate, nu am veleitati artistice de nici un fel, cu atat mai putin literare, mai "imprumut" din cand in cand (adica tot timpul), cate un text de pe alte bloguri. Doar ca sa nu-l pierd din ochi.

"Veranda bunicii se inunda de soare.

Prin perdeluţele îngălbenite se încurcau primele muşte, aerul cald îmi gâdila plăcut tâmplele,  ca o promisiune că iarna va trece puntea peste părău şi va pleca de la noi, nările ascuţite prindeau miresme tulburător de curate şi pure, aşa cum trebuie să fi mirosit lumea în ziua dintâi.

Bunicul aducea în verandă un snop de nuiele. Mirosul lor crud se ducea în călcâie, mâinile se  repezeau să le mângâie  trupurile lor drepte şi umede, degetele desprindeau sfârcurile de mâţişori fragezi şi albi, iar când erau goale, bunicul le apleca cu mâinile blânde şi le împreuna într-o coşarcă pe care avea să o vândă spre seară în sat.

" Vezi tu copchilă".... şi gura lui dulce prindea să îmi spună din largăr, cu ruşii, din vremea în care bunica era tânără şi mlădioasă, aveau 4 copii şi o vacă, o oaie, un câine, iar bunicul cânta pe la nunţi, la ţambal. Odată l-am întrebat dacă e suficient să mă urc pe un gard ca să ajung la Dumnezeu. Bătrânul a ridicat ochii dintre nuiele şi m-a privit cocoţată, ţinîndu-mă doar cu mâna să nu cad. Cu cealaltă atingeam cerul şi chiar pe  Hristos, pe care l-am nimerit, n-o să crezi, bunicule, chiar pe cap.

Chiar m-a crezut.  A urcat după mine pe gard şi s-a dus.  Am plecat şi eu din verandă şi din curte  şi n-am mai simţit niciodată, oriunde m-a purtat vântul, parfum de primăvară ca la el în sat. Poate bunicul se mai aşează pe o petală de toporaş, în miez de frezie, sau de zambilă; poate se odihneşte la rădăcina pe care-o adulmec când merg în parc. Poate că dorul unei fetiţe crescută de moşi şi de babe-n verande, s-o fi întors mai apăsat."

www.capracutreiiezi.blogspot.com

"Simplificati-va viata!"

"Cu cat oamenii se indeparteaza mai mult de viata cea simpla, fireasca, si inainteaza spre lux, cu atat creste si nelinistea din ei. Si cu cat se indeparteaza mai mult de Dumnezeu, este firesc sa nu afle nicaieri odihna. (...) Oamenii se grabesc si alearga mereu. Nici pe ei insisi nu se cunosc. Dar cum sa se cunoasca? Se poate sa te oglindesti in apa tulbure? Dumnezeu sa ma ierte, dar lumea a ajuns un adevarat spital de nebuni. Oamenii nu se gandesc la cealalta viata, ci cer numai aici mai multe bunuri materiale. De aceea nu afla liniste si alearga mereu. Bine ca exista viata de dincolo. Daca oamenii ar fi trait vesnic in viata aceasta, nu ar fi existat un iad mai mare, dat fiind felul in care si-au facut ei viata."

"Mirenii spun: "Fericiti sunt cei care traiesc in palate si au toate inlesnirile." Dar, insa, fericiti sunt cei care au izbutit sa-si simplifice viata si s-au eliberat din latul acestui progres lumesc al multelor inlesniri sau, mai degraba, al multelor greutati si au scapat de acest stres infricosator al vremii noastre de azi. Daca omul nu isi simplifica viata, se chinuieste, in timp ce simplificand-o nu va avea acest stres. Daca gandurile omului ar fi duhovnicesti, cel ce le are ar simti mangaiere duhovniceasca si nu ar avea durere de cap."

"Inca si la mireni insist mult asupra simplitatii, pentru ca multe din cele ce se fac nu sunt de trebuinta si ii mananca stresul. Le vorbesc de cumpatare si nevointa. Strig mereu: "Simplificati-va viata, iar stresul va fugi." Cele mai multe divorturi de aici pornesc. Oamenii au de facut multe treburi, multe lucruri si, astfel, se ametesc. Lucreaza amandoi, tata si mama, si isi lasa copiii de izbeliste. Osteneala, nervi - din probleme mici, scandaluri mari - apoi, divort fara justificare. Dar, daca si-ar simplifica putin viata, ar fi si odihniti, si veseli."

"Oamenii de astazi nu cunosc bucuria calugariei. Ei cred ca nu trebuie sa traiesti in lipsa, ca sa nu te chinuiesti. Daca oamenii ar gandi putin mai calugareste, daca ar trai mai simplu, ar fi linistiti. Acum se chinuiesc, pentru ca au in sufletul lor neliniste si deznadejde."

"Nemultumirea si nesatiul sunt un rau mare. Cel robit bunurilor materiale este stapanit mereu de mahnire si de neliniste, pentru ca pe de o parte tremura ca sa nu piarda cele materiale, iar pe de alta parte ca sa nu i se ia sufletul. "Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu..." De aici porneste simplitatea si orice infruntare corecta a lucrurilor."

Cuviosul Paisie Aghioritul

Grija care ne scapa de griji

"Grija omului de Dumnezeu simplifica grija omului de om. Asa, omul va avea de toate" (Parintele Arsenie Boca). Fiecare  aduce cu sine o noua grija, drept pentru care, cu cat va ajunge omul mai impatimit, cu atat el va fi sfasiat de mai multe griji (ingrijorari, temeri). Grija de capatai a fiecarui om trebuie sa fie mantuirea. Cu cat omul se va ingriji mai mult de mantuirea sa, cu atat grijile lumesti se vor imputina.

Cei care se lasa in seama lui Dumnezeu, sunt scapati de griji, El randuind toate cum voieste si cum este mai de folos fiecaruia. "Lasati-I Lui toata grija voastra, caci El are grija de voi" (I Petru 5, 7). Dumnezeu are grija de implinirea trebuintelor oamenilor, nu insa si a poftelor; daca trebuintele sunt cele ce tin de firea data de Dumnezeu, poftele sunt cele starnite ulterior de oameni, cautand in chip patimas cele peste trebuinta firii. "Arunca spre Domnul grija ta si El te va hrani; nu va da in veac clatinare dreptului" (Psalm 54, 25).

Grija care ne scapa de griji

Cu cat ne vom ingriji mai mult de cele ale lui Dumnezeu, cu atat Dumnezeu se va ingriji mai mult de cele ale noastre. De aceea, zice proorocul: "N-am vazut pe cel drept parasit, nici semintia lui cerand paine" (Psalm 36, 25). Traind cu nadejde in purtarea de grija a lui Dumnezeu, crestinii arata in viata lor taria credintei. Intorcand spatele lui Dumnezeu, cel necredincios ajunge zdrobit de griji, nestiind ca "in desert se tulbura tot muritorul".

Autonomia omului, cautata de tot mai multi oameni, este un mare pacat. Munca savarsita din credinta este binecuvantata, pe cand  savarsita in sine, nadajduind gresit, ajunge zadarnica. Daca munca ar fi cea care ne tine in viata, atunci munca ar trebui sa fie dumnezeul nostru. A se stradui omul peste puteri este o nebunie. Dumnezeu este Cel care ne daruieste toate, iar nu munca in sine. Omul trebuie sa se ingrijeasca numai de ceea ce tine de el, adica sa aiba nadejde in dragostea si purtarea de grija a lui Dumnezeu, fara de care nimic nu este cu putinta.

Parintele Arsenie Boca spune: "Daca omul Il va exclude pe Dumnezeu de la conducerea lumii si a vietii, ceea ce oricum nu e posibil, va avea si atunci cele de trebuinta, insa precum un hot, iar nu precum un fiu, pana ce va ajunge sa nu mai aiba nimic. Dumnezeu nu se lasa expropriat."

Teodor Danalache

Articol integral aici

Predica IPS Teofan in Duminica a 32-a dupa Rusalii

“A randuit Biserica ca, in prima parte a dumnezeistii Liturghii, sa se rosteasca mai multe texte din dumnezeiasca Scriptura, pentru ca acest nor luminos si calauzitor, numit Scriptura, sa-i arate crestinului prezent la Liturghie calea catre Dumnezeu, calea catre o clipa de autenticitate, de adevar, de adancime si de inaltare in legatura lui cu Dumnezeu. Randuit-a Biserica aceasta, pentru ca omul prezent la dumnezeiasca Liturghie sa dobandeasca si sa-si intareasca simturile cele launtrice, pentru a sesiza undele harului dumnzeiesc, prezent in timpul sfintei si dumnezeiestii Liturghii, sa se lase cuprins de aceasta unda de har si binecuvantare, pentru ca prezenta lui in sfanta biserica sa fie spre slava lui Dumnezeu, celui in Treime laudat. (…) Evanghelia de astazi ne prezinta intalnirea lui Dumnezeu cu pacatosul Zaheu, dupa ce ieri, la sarbatoarea Intampinarii Domnului, am asistat, duhovniceste am fost prezenti si am participat la intalnirea batranului Simeon si a batranei Ana cu Dumnezeiescul Prunc Iisus Hristos, adus la templul din Ierusalim de Preacurata Sa Maica, Sfanta Fecioara Maria si de batranul Iosif. Astazi asistam, suntem prezenti, nadajduim a participa la o alta intalnire, la intalnirea lui Zaheu cu Domnul Hristos, de fapt, la intalnirea noastra, cei care ne regasim in chipul lui Zaheu, asadar, inalnirea noastra cu Dumnezeu. Sa incercam, cu ajutorul Celui de Sus, prin intermediul cuvintelor Scripturii, urmarind calea strabatuta de Zaheu pana la a-L avea pe Hristos in casa sa, pentru a descoperi care este drumul pe care crestinul de astazi este chemat sa-l parcurga, pentru ca Dumnezeu sa patrunda in casa sufletului sau. Zaheu era bogat si mic de statura. Nimic nu este zis intamplator in dumnezeiasca Scriptura. Era mic de statura pentru ca bogatia cea nedreapta pe care o dobandise il transformase intr-un om mic la suflet. <E un om mic>, zice romanul in intelepciunea sa, definind pe cel care este rau in sufletul sau, intunecat in mintea sa, doborat de lacomia de avere, lacomia de putere sau lacomia de placere. Toate acestea il fac pe om sa fie mic, sa fie marunt, sa fie aplecat doar spre cele pamantesti. Insa, cat este omul de mic, adica de micsorat de propriile sale ambitii, propriile sale pofte, in interiorul sau, spune invatatura Bisericii, se afla, totusi, un loc si un spatiu, care nu poate fi pervertit sau distrus in totalitate, caci omul acesta a fost creat de Dumnezeu pentru Dumnezeu, nu pentru aceasta lume, in dimensiunea ei pacatoasa. Zaheu, mic, micsorat de bogatia sa nedreapta, de nedreptatile pe care le-a savarsit, el fiind colector de taxe, si colecta mult mai mult decat legea romana prevedea in acea vreme, ca sa se imbogateasca in mod nedrept. In ciuda acestui fapt, el simtea o neliniste in sufletul sau. Caci nu poate fi linistit sufletul omului decat daca este in legatura cu Dumnezeu, oricat de mare crede ca este vraja ce il cuprinde, vraja puterii, averii sau placerii, omul simte in launtrul sau ca ceva ii lipseste. Zaheu simtea ca ceva ii lipseste. Avea totul, avea putere, avea bogatie multa, si cu puterea si bogatia, cu certitudine, isi satisfacea si pofta de placere, cu toate acestea, Zaheu simtea un gol in inima lui. Un gol pe care, nici bogatia, nici puterea, nici placerea nu aveau capacitatea sa-l umple. Si in aceasta stare de neliniste, de nemultumire sufleteasca si de cautare aude ca Hristos Domnul trece prin orasul sau, Ierihon.(…) Ca sa-l simta pe Dumnezeu, el trebuie sa urce, sa se inalte, caci, cu privirea la pamant si la poftele lui, omul nu poate sa vada fata lui Dumnezeu, omul nu poate sa simta prezenta lui Dumnezeu, ochiul omului este chemat sa se inalte. Inalatarea inseamna o atitudine de asceza, de efort, de silire a firii. Si, cu toata greutatea care-l apasa, greutatea bogatiei, care il ducea pe Zaheu la pamant, el indrazneste sa se inalte, sa se inalte ca sa-L vada pe Dumnezeu. Si atunci Dumnezeu ce face? Vazand pe de o parte nemernicia lui, dar pe de alta parte vazand dorinta lui de a se inalta, Dumnezeu coboara. Cand omul se inalta, Dumnezeu coboara. Si-i spune: <Zaheu, da-te jos din copac, caci astazi Eu trebuie sa cobor, trebuie sa raman in casa ta>.(…) Toata urgia poftei lui de avere, revarsata asupra celor nevinovati, isi intregise parte lui din partea tuturor, si totusi, in fata lui Dumnezeu, au disparut nedreptatile lui Zaheu. Pentru Dumnezeu a contat doar faptul ca el s-a urcat, ca el a dorit sa-L vada, a dorit, intr-o forma doar de el si de Dumnezeu stiuta, sa-si satisfaca aceasta neliniste launtrica, pe care Dumnezeu cel Atoatecunoscatorul a sesizat ca exista in sufletul si in viata lui Zaheu.(…) Intra in casa lui, in casa nedreptatii, in casa pacatelor, poate in casa omului desfranat. Nu-i zice nimic, nu-l mustra, se aseaza la masa cu el, primeste bucate din bucatele dobandite pe nedrept de Zaheu. Si, in fata unei asemenea atitudini, cat esti tu omule de impietrit, cat esti de rau si de indiferent, nu poti sa nu sesizi ceva extraordinar, nu poti sa nu constati o dragoste, o ingaduinta, o mila de nedescris. Si atunci, cu toate pacatele sale, cu toate poftele sale, cu toata mandria sa, Zaheu ridica neputincios si in acelasi timp increzator bratele si zice: <Doamne, de am nedreptatit pe cineva cu ceva, de patru ori mai mult dau celor pe care i-am nedreptatit si ceea ce ramane jumatate dau saracilor>. Atunci Domnul pronunta memorabilele cuvinte: <S-a mantuit casa aceasta, caci si acesta este fiul lui Israel>, adica partas poporului celui binecuvantat.(…) Vedem din aceasta intalnire a lui Zaheu vamesul cu Dumnezeu cel iertator, Iisus Hristos Domnul, vedem drumul nostru catre Dumnezeu. Caci exista atata impietrire, atata indiferenta, atata nedreptate daca privim cu onestitate in biografia noastra de pana acum, incat nu se poate ca in chipul lui Zaheu sa nu ne regasim si noi. In aceasta indiferenta, impietrire, care uneori se manifesta nu doar in viata celor care nu au nicio legatura cu Biserica, ci, uneori, si-n viata noastra, ca unii care ne socotim pe noi insine ca oameni apropiati de Biserica si de Dumnezeu. In aceasta stare, noi, oamenii, cei aproape de Biserica si cei departe de Biserica, avem nevoie sa urcam pentru a-L vedea pe Dumnezeu. A urca inseamna jertfa, inseamna efort, inseamna vointa, lucruri pe care se cuvine sa le cerem lui Dumnezeu. (…) Si Dumnezeu, cum spune dumnezeiescul Isaac Sirul, asteapta un pretext, cauta un prilej ca sa vina si in casa noastra. Prilejul acesta il oferim lui Dumnezeu prin urcarea noastra la rugaciune, prin urcarea noastra la Liturghie, prin urcarea si coborarea noastra in metanii mari si mici, in efortul nostru de a implini poruncile lui Dumnezeu, poruncile Bisericii. Si mai cere Dumnezeu de la noi ceva. Sa indepartam nedreptatile de la noi. Sa nu existe pogorare de soare la asfintit peste mania, peste nedreptatea, peste pacatul nostru. Asteapta Dumnezeu de la noi, pentru ca a noastra casa sa fie mantuita precum cea a lui Zaheu, asteapta indepartarea nedreptatilor, pe care cu voie sau fara de voie, acestea din urma fiind mai putin vinovate, le savarsim in legatura noastra cu Dumnezeu, in legatura noastra cu aproapele, in legatura noastra cu lumea”.

sursa: www.ebotosani.net